Instrucțiuni de îngrijire, utilizare și păstrare
Te rog să citești cu atenție instrucțiunile de îngrijire, utilizare și păstrare a lumânării pe care ai ales-o pentru a te bucura în siguranță de aceasta. Instrucțiunile le găsești și pe partea inferioară a paharului sau pe cutia în care este ambalată lumânarea.
Te informez pe această cale că, lumânarea pe care ai ales-o nu pune în pericol viața, sănătatea și securitatea ta, în condițiile în care se păstrează și se utilizează în mod corespunzător. Pentru mediul acvatic este însă toxic, așa că o să te rog să nu arunci conținutul rămas la canalizare sau în mediul înconjurător.
Îți atașez aici un mic ghid de îngrijire, utilizare și păstrare al lumânării, pe care te rog să îl citești cu atenție.
Așteptăm să ne împărtășești cum a fost experiența ta cu lumânărica aleasă.
Instrucțiuni de îngrijire, utilizare și păstrare a lumânării decorative
Plasați lumânarea pe o suprafață rezistentă la căldură!
Lumânarea nu se va lăsa să ardă mai mult de 4 ore continuu!
Nu lăsați lumânarea aprinsă nesupravegheată!
Nu lăsați flacăra să atingă recipientul!
Nu folosiți niciodată apă sau alte lichide pentru stingerea focului aprins al lumânării!
Nu lăsați lumânările la îndemâna copiilor sau în zona de acțiune a animalelor!
Nu așezați lumânările aprinse pe, sub sau pe lângă obiecte inflamabile!
Nu plasați lumânările în zone în care sunt curenți de aer sau lângă surse de căldură!
Este obligatoriu ca lumânările aprinse să fie așezate numai în poziție verticală!
Nu suflați niciodată în lumânarea aprinsă! Stingeți lumânarea cu ajutorul unui căpăcel/clopoțel neinflamabil.
Păstrați ceara curată din zona de ardere a lumânării!
Plasați două lumânări aprinse la o distanță de minimum 10 cm între ele și la minimum 50 cm distanță de orice obiect care poate fi considerat inflamabil: textile, lemn, obiecte decorative, hârtie, plante uscate, etc!
Fitilul se va menține la o dimensiune de 0.5 cm în timpul arderii! Se va scurta fitilul cu un foarfece doar după ce stingeți lumânarea.
Lumânarea nu se va mai folosi atunci când rămâne o înălțime de 2 cm de ceară lichidă în recipient!
Lumânarea se va lăsa să ardă până se topește toată ceara de la suprafața recipientului pentru a se evita formarea unui tunel inestetic.
Nu mutați/manevrați sau curățați lumânările în timp ce sunt aprinse!
Păstrați lumânarea într-un loc uscat, răcoros și aerisit.
Lumânarea conține următoarele ingrediente:
Ceară naturală din soia Nature Wax Cargill C3
Uleiurile esențiale pe care le găsiți pe cutia produsului/ Uleiuri parfumante, după caz. Folosim uleiuri parfumante doar la solicitarea clientului și în unele lumânări din colecția de Crăciun. Fiecare lumânare are atașată în descrierea sa toate ingredientele folosite.
Fitil eco din bumbac cerat cu ceară de soia
Lumânarea nu este un produs alimentar!
Te rog să verifici lista cu ingredientele și alergenii din componența lumânării!
Te rog să nu utilizezi lumânarea în scopuri cosmetice deoarece nu a fost testată în acest sens și nu este un produs cosmetic!
A nu se utiliza in scopuri cosmetice. Se va evita contactul cu pielea. Poate provoca reacții alergice. Poate provoca iritarea pielii. Poate provoca iritarea gravă a ochilor.A nu se arunca la canalizare. A nu se arunca în mediul înconjurător.